Un angajat al CNAIR a murit de la epuizare

Data:

Share post:

Un angajat al CNAIR a sfârșit tragic de epuizare în timp ce desfășura activități de deszăpezire pe drumurile din Botoșani.

Potrivit unui comunicat al sindicatului drumarilor, singurul deservent de autofreză al SDN Botoșani, bărbatul în vârstă de 58 ani și-a anunțat colegii că este foarte obosit și a cerut să se odihnească. Acesta a fost însoțit la cea mai apropiată secție de drumuri unde s-a pus să doarmă. Din păcate acesta nu s-a mai trezit.

„Codul Roșu de vreme rea și drumurile blocate de nămeți îi ține în alertă maximă pe drumarii din județele afectate dar și pe colegii lor din întreaga țară în timp ce firmele private care au contract cu CNAIR și ar trebui să intervină la deszăpeziri stau pe dreapta și încasează bani. Sindicatul Drumarilor” Elie Radu”, care reunește angajați din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), trage un semnal de alarmă asupra deciziilor profund incorecte care duc la lipsa de personal din cadrul direcțiilor regionale și secțiilor locale de drumuri”,  transmite printr-un comunicat de presă, Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”.

Articole similare

Incendiu la o locuinţă din comuna Brebeni (VIDEO)

Un incendiu a izbucnit, marţi seara, la o locuinţă din comuna Brebeni, pompierii şi autorităţile locale intervenind prompt. Potrivit...

Accident cu patru maşini, în Slatina. O femeie, la spital

O femeie a ajuns la spital, marţi după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe strada Artileriei din...

Dosar penal la 72 de ani: O bătrână din Gorj a furat o pădure de salcâmi și și-a amenințat vecina

Poliția a deschis un dosar penal pentru amenințare și furt pe numele unei femei de 72 de ani...

Verdict crucial la Instanța Supremă: Începe judecata pe fond pentru Călin Georgescu și Horațiu Potra?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a devenit, marți, 14 aprilie 2026, scena unui proces fără precedent...