Un mort şi patru răniţi după un accident feroviar cumplit în Vâlcea. Un autoturism a fost spulberat de tren

Data:

Share post:

O persoană a murit, una este în stare critică şi altele trei sunt rănite, după un impact violent între un tren şi un autoturism. 

Un accident feroviar cumplit a avut loc joi după-amiază în localitatea Orleşti, la intersecţia către Aureşti/Peco. Din evenimentul petrecut între un autoturism şi trenul Regio Expres 2011 Caracal-Sibiu au rezultat cinci victime. Dintre acestea o femeie de 45 de ani, pasageră pe locul di dreapta faţă a decedat la faţa locului. Şoferul, în vârstă de 46 de ani a fost grav rănit.

La faţa locului s-au deplasat forţe de intervenţie din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani.

Au fost direcţionate trei ambulanţe SMURD, două autospeciale de descarcerare şi o autospecialp de stingere cu modul de descarcerare.

Traficul feroviar este blocat în zonă.

Victimele conştiente sunt doi adulţi şi doi minori, toţi neîncarceraţi, din judeţul Braşov.

După sosirea la locul intervenţiei, echipele de salvatori au constatat că în urma accidentului au rezultat cinci victime, toate din autoturism, dintre care una decedată, a informat ISU Vâlcea.

Trenul de tip Regio Expres 2011 Caracal-Sibiu transporta aproximativ 50 de pasageri. Niciunul nu a necesitat îngrijiri medicale. Echipajul SMURD Drăgăşani a preluat o victimă, de sex masculin, minor, de cod Galben, şi a transportat-o către UPU Vâlcea.

Echipajul SMURD Maciuca a preluat un pacient adult, de sex masculin, cu politraumatisme – Cod Roşu, care a fost transportat la UPU Vâlcea.

Accident feroviar anchetat de poliţişti

Poliția Municipiului Drăgășani a demarat o anchetă imediat după producerea accidentului feroviar.

„În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului feroviar”, transmite IPJ Vâlcea.

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...