Un tânăr din Băileşti, reţinut după ce a tâlhărit o familie. A furat o geantă cu abni şi documente (VIDEO)

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Băileşti, judeţul Dolj, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce, sâmbătă după-amiază, a intrat într-o locuinţă din localitate şi a furat o geantă cu bani şi documente.

El a fost văzut de un bărbat în vârstă de 44 de ani, nepotul persoanei vătămate, iar, pentru a-și asigura scăparea, tânărul l-a lovit pe bărbat, fiind în cele din urmă imobilizat. Acesta a fost condus la audieri, bunurile sustrase fiind recuperate și restituite persoanei vătămate.

Hoţul a fost reţinut şi va fi prezentat parchetului pentru luarea unei măsuri preventive.

„În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiști din cadrul Poliției Municipiul Băilești l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești în vederea luării unei măsuri preventive”, transmite IPJ Dolj.

Articole similare

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...

O tânără din Corabia, care susţinea că este hărţuită de un profesor, și-a fabricat singură probele. Ea a fost pusă sub urmărire penală

Un caz care a generat o presiune publică uriașă în orașul Corabia a luat o turnură neașteptată. Ceea...

Slatina ar putea reveni la impozite normale: Consilierii PSD au iniţiat o hotărâre pentru a tăia cota de 49%

Consilierii locali ai PSD Slatina au depus un proiect de hotărâre și au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare...

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...