Vânător atacat de urs când încerca să-l elibereze dintr-un gard. Momentul a fost filmat de un martor (VIDEO)

Data:

Share post:

Un vânător a fost atacat de un urs, iar acesta a fost salvat de un coleg care a împuşcat animalul. Incidentul s-a petrecut în momentul în care vânătorul încerca să elibereze ursul care era prins într-un gard.

Animalul fusese tranchilizat, dar s-a trezit. Imaginile violente, în care se observă cum bărbatul încearcă în repetate rânduri să scape de agresiunea ursului, au fost postate, luni, pe pagina de Facebook a Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Neamţ.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat, sâmbătă, că a fost semnalată prezenţa unui urs între localităţile Chiriţeni şi Poiana Largului, în comuna Poiana Teiului şi a fost emis şi un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Primarul din comuna Poiana Teiului, Ana Ancuţa, a declarat că ursul era prins într-un gard şi apoi a atacat vânătorul.

“S-a constatat că ursul era prins într-un gard, undeva foarte aproape de intravilan. Având în vedere situaţia, medicul veterinar a tranchilizat ursul, iar când s-a considerat că este adormit s-a încercat eliberarea lui. Atunci, nu ştiu cum, şi-a revenit şi a atacat vânătorul care efectua procedura. A fost momentul în care un alt vânător a tras două focuri de armă, ursul fiind omorât”, a declarat Ana Ancuţa.

În imaginile postate pe Facebook de AJVPS Neamţ se observă cum ursul l-a atacat pe bărbat, alţi doi vânători se apropie, iar unul dintre ei împuşcă ursul.

ISU Neamţ a precizat că victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

“În cadrul misiunii din comuna Poiana Teiului, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale persoanei atacate de urs şi ulterior a început transportul acesteia către Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ”, a menţionat ISU Neamţ, citat de News.ro.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...