VIDEO. Poliţiştii din Dolj au reţinut un tânăr care a intrat în casă peste o adolescentă din Segarcea să o violeze

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Segarcea, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi încercat să violeze o adolescentă în vârstă de 15 ani, din aceeaşi localitate. Bărbatul a intrat peste fată în casă.

Potrivit poliţiştilor, evenimentul s-a produs marţi dimineaţă, în jurul orei 3.30.

„În fapt, în noaptea de 25 aprilie a.c., ora 03.35, poliţiştii au fost sesizaţi de o minoră de 15 ani, din oraşul Segarcea, cu privire la faptul că un tânăr, de 23 de ani, din aceeaşi localitate, ar fi pătruns în locuinţa acesteia şi ar fi constrâns-o să întreţină relaţii sexuale cu el.

Întrucât minora a opus rezistenţă, tânărul în cauză a părăsit locuinţa acesteia până la sosirea organelor de poliţie.

Tânărul a fost identificat la scurt timp de poliţişti şi condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea acestuia, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de tentativă de viol şi violare de domiciliu, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, transmite IPJ Dolj.

În cursul zilei de 26 aprilie, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

 

Articole similare

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...

Accident provocat de un elev de 18 ani, în Balș: polițiștii au depistat substanțe psihoactive (VIDEO)

Un elev al Liceului „Petre Pandrea” din Balş este cercetat penal de poliţişti după ce, marţi dimineaţă, a...

Prins cu minciuna! Mario De Mezzo, filmat ieșind din blocul de lux unde susține că nu locuiește

O controversă de proporții zguduie administrația locală din Slatina, după ce în spațiul public au apărut informații și...

Zeci de persoane evacuate în Slatina, după o alunecare de teren. Două locuinţe sunt afectate, iar alte cinci sunt în pericol

Două locuinţe de pe strada Grădişte din Slatina sunt afectate de o alunecare de teren, în această dimineaţă,...