Accident, noaptea trecută în Slatina: Două maşini şi semaforul, implicate

Data:

Share post:

Două autoturisme au fost implicate, noaptea trecută, într-un accident rutier, în Slatina,la intersecţia bulevardului A.I. Cuza cu strada Libertăţii. Două persoane au ajuns la spital, iar una dintre maşini a lovit şi semaforul.

Potrivit poliţiştilor, în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt și un autoturism condus de un alt tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina.

În urma evenimentului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Semaforul din intersecţie a fost lovit de una dintre maşini.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.

Articole similare

Progres rapid pe DEx12: Lucrări de noapte pentru finalizarea Tronsonului 1 (VIDEO)

Constructorul Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti şi-a mobilizat muncitorii şi noaptea, astfel încât lucrările să fie finalizate,...

Un tânăr şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după un accident rutier produs pe un drum din Dolj

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Unirea, şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după ce autoturismul...

Alegeri 2024. Cine are dreptul să voteze la urna specială

Alegeri 2024. Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale...

Nica, lansare oficială a candidaturii pentru un nou mandat la CJ Timiș. Ludovic Orban: „Bag mâna în foc pentru Alin Nica”

Tema principală a lansării candidaturii lui Alin Nica pentru un nou mandat la conducerea Consiliului Județean Timiș a...