Accident feroviar. Cinci vagoane ale unui tren de marfă, încărcat cu ciment, au deraiat

Data:

Share post:

​CFR SA informează că cinci vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparține operatorului național, au deraiat la intrare în stația Beclean pe Someș. Garnitura are 25 de vagoane încărcate cu ciment și circula în relația Aleșd – Bistrița Nord.

„Acest incident feroviar nu blochează traficul feroviar, deoarece este asigurat gabarit pentru circulația trenurilor de călători care au opriri sau tranzitează stația CF Beclean pe Someș. SRCF Cluj va mobiliza personalul feroviar de specialitate și va acorda sprijin tehnic operatorului de marfă, în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate, cu utilajele de intervenție ale Sucursalei Regionale CF Cluj, astfel încât linia 6 din stația Beclean pe Someș să fie redeschisă în condiții de siguranță.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Cluj va întreprinde toate demersurile necesare, astfel încât intervențiile din zona deraierii să se finalizeze în cel mai scurt timp, iar traficul feroviar să poată fi reluat în condiții de siguranță”, au transmis reprezentanţii CFR.

Articole similare

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim cu avionul

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit...

Data alegerilor prezidențiale, modificată din nou. Motivul pentru care PSD și PNL ar urma să ia această decizie

Data alegerilor prezidențiale ar urma să fie schimbată din nou. De data aceasta, coaliția PNL-PSD ar urma să...

Astăzi se sărbătoreşte Ziua mondială a libertăţii presei

Astăzi, 3 mai, este sărbătorită Ziua mondială a libertăţii presei. În acest an aceasta este dedicată importanţei jurnalismului...

Un liberal, fost director de șaormerie și șef la salubritate în Craiova, numit la conducerea Oficiului pentru Licenţă Industrială

Premierul Marcel Ciolacu l-a numit miercuri pe Flavius-Adrian Sirop în funcția de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de...