Fost primar din Vâlcea, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Edilul este deja după gratii într-un alt dosar

Data:

Share post:

Fostul primar al comunei Prundeni din Vâlcea, Ion Horăscu, şi un om de afaceri au fost trimişi în judecată de procurorii DNA într-un dosar privind abuzul în serviciu şi luarea de mită.

Potrivit unui comunicat remis de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Ion Horăscu,  aflat în stare de deținere, la data faptelor primar al comunei Prundeni, județul Vâlcea, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi luare de mită, în formă continuată.

În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată şi administratorul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi dare de mită, în formă continuată.

Anchetatorii reţin că, în cursul anului 2009, între primăria comunei Prundeni și societatea administrată de omul de afaceri a fost încheiat un contract ce viza ,,Așternere covor asfaltic pe DC 101 Zăvideni – Școala Viticolă”.

În acest context, în perioada 17.09.2012 – 26.10.2016,  primarul Horăscu ar fi dispus și ar fi plătit, în mod nelegal, din fondurile publice către societatea aceluiași om de afaceri suma totală de 556.501 lei (fără a fi datorată, fără a avea bază legală și fără a exista documente care trebuiau să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor și executarea serviciilor).

Prin aceste demersuri primăria comunei Prundeni ar fi fost prejudiciată cu suma menționată mai sus, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru societatea administrată de inculpatul M.I..

„În contextul derulării contractului de mai sus dar și a altui contract încheiat anterior, ce viza ”Alimentarea cu apă potabilă în comuna Prundeni”, inculpatul Horăscu Ion ar fi primit cu titlu de mită de la același om de afaceri, în perioada 21.09.2007-22.09.2016, suma totală de 280.000 lei, ce a fost disimulată ca plată a unor raporturi comerciale licite, dar în realitate inexistente. Primăria comunei Prundeni s-a constituit parte civilă în procesul penal”, transmit procurorii DNA.

În cauză s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra a două imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Horăscu este în prezent deţinut după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare, într-un alt dosar, pentru comiterea a şase infracţiuni, între care luare de mită, fals în înscrisuri şi fals intelectual, abuz în serviciu şi deturnare de fonduri, toate în formă continuată.

Articole similare

Tradiția de 1 Mai reînvie în Pădurea Strehareți: Slătinenii au luat cu asalt zona de agrement (FOTO)

Slătinenii au luat cu asalt, de 1 Mai, Pădurea Strehareţi, unde municipalitatea le-a pregătit surprize culinare şi muzicale. Este...

Birou notarial pentru oraşul Piatra-Olt şi comunele din zonă

De marţi, orașul Piatra-Olt se bucură de primul birou notarial din localitate. La solicitările locuitorilor din această zonă,...

Alegerile prezidențiale, devansate. Legea a fost promulgată de Iohannis

Alegerile prezidențiale au fost devansate, iar decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Legea...

1 Mai, la Pădurea Strehareţi. Surprizele pregătite de Primărie pentru cei care vor să-şi petreacă ziua în acest loc de agrement

Slătinenii sunt aşteptaţi, cu mic cu mare, să petreacă ziua de 1 Mai la Pădurea Strehareţi, unde municipalitatea...