Parlamentarii nu vor mai primi telefoane mobile și abonamente de la stat. Se strânge cureaua

Data:

Share post:

Parlamentarii nu vor mai primi telefoane mobile și abonamente de la stat. Se strânge cureaua

Parlamentari nu mai primesc telefoane mobile și abonamente din partea instituției, în mandatul următor cu scopul de a reduce cheltuielile bugetare.

Aleșii nu vor mai beneficia de mașină de serviciu în timpul vacanței parlamentare.

Încă nu sunt puse costurile pe hârtie, dar economia este una destul de consistentă, având în vedere că sunt 466 de parlamentari, ceea ce ar însemna câte un telefon pentru fiecare.

Plecăm de la situația reală, că în momentul de față au telefoane, nu vârful gamei, dar telefoane scumpe, așa că economia este una consistente, scrie Antena3.

Parlamentarii nu vor mai primi telefoane mobile și abonamente de la stat. Se strânge cureaua

Iar dacă mai punem la socoteală și abonamentele pe care le plătește lună de lună Parlamentul, atunci este cu atât mai mare.

Însă, în plus față de ce este în momentul de față, începând din sesiunea parlamentară viitoare, și cotele de carburant pentru mașinile parlamentarilor vor fi reduse, astfel încât economiile făcute de Parlament să fie și mai consistente.

Deja o parte dintre măsuri au intrat în vigoare: cea referitoare la folosirea mașinilor în timpul vacanței parlamentare. În momentul de față, toate mașinile sunt în garaj.

Rămân acolo până la 1 februarie, când începe noua sesiune parlamentară. Și, din februarie, chiar și cotele de carburant vor fi unele mult mai reduse decât în prezent.

Articole similare

Rezidențiat în Cardiologie, la Slatina: soluția locală pentru criza națională de medici

Pentru ca Spitalul Județean de Urgență Slatina să aibă o Secție de Cardiologie complet funcțională, conducerea unității medicale...

BEC taie elanul partidelor fără candidat: Fără materiale electorale în campania prezidențială

BEC taie elanul partidelor fără candidat: Fără materiale electorale în campania prezidențială. Susținerea publică a unui candidat este...

Marius Oprescu, despre Mario De Mezzo: A rămas cu un instinct de ONG-ist, crescut pe banii lui Soroș

Preşedintele CJ Olt Marius Oprescu i-a dat o replică tăioasă primarului Slatinei pe care, din nou, l-a trimis...

Anchetă penală la Spitalul Județean Craiova: o fetiță de trei luni a murit, tatăl acuză erori medicale

Un dosar a fost deschis de poliţiştii din Dolj după ce o fetiţă în vârstă de trei luni...