Şofer de 19 ani filmat în timp ce oferea mită poliţiştilor de la Rutieră (VIDEO EXCLUSIV)

Data:

Share post:

Un şofer în vârstă de 19 de ani a fost prins în flagrant, în Botoşani, în timp ce oferea 100 de euro şi 200 de lei mită poliţiştilor care îl opriseră pentru că depăşise viteza legală. Totul a fost filmat cu camera de tip bodycam.

Direcţia Generală Anticorupţie a transmis luni, printr-un comunicat, că ofiţerii DGA Botoşani au fost sesizaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, de către poliţişti din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Botoşani despre faptul că au oprit în trafic un conducător auto care depăşise viteza legală de deplasare, iar aceste le-a oferit o sumă de bani drept mită.

Şoferul, în vârstă de 19 ani, a oferit agenţilor de poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor serviciu pe raza municipiului Botoşani, 100 de euro şi 200 de lei. Totul cu scopul de a-i determina pe aceştia să nu aplice măsurile legale în raport cu abaterea constatată. Momentul în care acesta a oferit mită poliţiştilor a fost înregistrat cu aparatura tip bodycam.

„Astfel, în împrejurarea menționată, conducătorul auto, în vârstă de 19 ani, a oferit agenților de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor serviciu pe raza municipiului Botoșani, 100 de euro și 200 de lei, în scopul de a-i determina pe aceștia să nu aplice măsurile legale în raport cu abaterea constatată, momentul oferirii banilor fiind înregistrat cu aparatura tip bodycam”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani.

În urma sesizării, ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate, în coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...