Turişti rătăciţi, salvaţi cu jandarmii. În grup se aflau patru copii şi un bebeluş

Data:

Share post:

Un bebeluş, patru copii şi părinţii lor au fost salvaţi astăzi de jandarmii montani şi colegii din cadrul Serviciului Salvamont după ce s-au rătăcit în timpul unei plimbări pe munte.

10 persoane s-au rătăcit în zona Cheilor Caraşului, iar echipe mixte, jandarmi şi salvamontişti, s-au deplasat în zona indicată, reuşind în aproximativ două ore să ajungă la cei 10 turişti, care au înnoptat în arealul natural.

”Un bebeluş, patru copii şi părinţii lor au fost salvaţi de jandarmii montani şi colegii din cadrul Serviciului Salvamont Caraş-Severin. În jurul orei 07.30, printr-un apel prin serviciul 112, au fost alertate structurile judeţene pentru salvarea a 10 persoane care, de ieri, s-au rătăcit în zona Cheilor Caraşului”, anunţă Jandarmeria Română.

Echipe mixte, jandarmi şi salvamontişti, s-au deplasat în zona indicată, reuşind în aproximativ două ore să ajungă la cei 10 turişti, care au înnoptat în arealul natural.

”Chiar dacă nu au fost pregătiţi pentru o astfel de experienţă, niciunul dintre turişti nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Conduşi de jandarmi şi salvamontişti, copiii şi părinţii au ajuns în siguranţă la autoturisme, în localitatea Caraşova”, mai spune Jandarmeria.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...