EXPLOZIE urmată de un incendiu într-un apartament. Un bărbat a suferit arsuri

Data:

Share post:

Un bărbat a suferit arsuri la mâini şi la picioare, marţi, în urma unei explozii care s-a produs într-un apartament din zona Copou din municipiul Iaşi. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu, iar aproximativ 25 de persoane au ieşit din imobil.

Incidentul s-a petrecut, marţi la prânz, într-un bloc situat în zona Copou din municipiul Iaşi. Aproximativ 25 de persoane s-au autoevacuat din blocul care are zece etaje.
”Victima este un bărbat de aproximativ 30 de ani. Era conştient când a fost preluat de către echipajul Ambulanţei, prezenta arsuri la membrele inferioare şi superioare. A fost afectat parţial un perete şi ferestrele balconului. Explozia a avut loc în sufragerie”, au transmis reprezentanţii ISU Iaşi.
Tănărul a fost transportat la spital. La locul incidentului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, fiind trimisă totodată şi o ambulanţă.
Incendiul a fost lichidat, iar pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza producerii deflagraţiei.

Articole similare

Cine au fost primii locuitori ai teritoriului României. Unii aveau pielea neagră, iar „Ion de la Anina” este cel mai vechi european

Teritoriul României de astăzi a fost locuit încă de acum aproximativ acum un milion de ani în urmă....

Scandalul dintre partidul lui Piedone și Realitatea Plus ia amploare / Curg plângerile la adresa postului tv (document)

Scandalul dintre partidul lui Cristian Popescu Piedone și Realitatea Plus ia amploare. PUSL a formulat o plângere împotriva...

Cristian Popescu Piedone: Lăsați-mi în pace nepoțeii, nora, soția, soacra!

Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a denunțat hărțuirile și presiunile...

Revolta profesorului Iliescu de la Universitatea București: „Cel mai grozav lucru pe care au reușit să-l facă politicienii din România a fost să distrugă...

România politică nu e nici măcar în feudalism, crede Dragoș Iliescu, profesor de psihologie. „Pentru că într-un sistem...