Ce arată calculele PSD şi PNL pentru Primăria Bucureşti

Data:

Share post:

Calculele PSD și PNL pentru Primăria București arată o situație complicată pentru cele două partide, fiecare dintre opțiuni părând să-l favorizeze pe primarul în funcție, Nicușor Dan.

Cele două partide continuă să negocieze dacă vor merge în alegerile locale de la București împreună sau optează pentru candidați separați. Fiecare dintre decizii are avantaje și dezavantaje.

Sondajele cu care au venit la negocieri reprezentanții celor două partide (realizate de CURS și Avangarde), arată că electoratele lor sunt radicalizate în București.

Aceasta înseamnă că electoratul PSD este reticent să voteze un candidat liberal și invers. Prin urmare, un candidat comun ar putea provoca pierderea unei părți a votanților.

Astfel, potrivit celor două analize sociologice, doar 4 din 10 alegători PSD ar vota cu Sebastian Burduja, dacă acesta ar fi candidatul comun PSD-PNL. De cealaltă parte, doar 1 din 10 alegători PNL ar vota-o pe Gabriela Firea, dacă aceasta ar fi candidatul comun, potrivit surselor PRESShub.

Continuarea în PRESShub.

Articole similare

Gigi Becali, dezlănțuit după ce a fost atacat de Anca Alexandrescu: Le-am dat bani de acoperiș

După ce și-a dat demisia din AUR, Gigi Becali a fost criticat de postul Realitatea, dar și de...

BEC: Cinci candidaturi înregistrate și cinci respinse. Un candidat validat, dat pe mâna procurorilor

Biroul Electoral Central (BEC) a publicat sâmbătă deciziile adoptate în ultima sa ședință, confirmând că cinci candidaturi pentru...

Un bărbat din Balș, cercetat pentru violență asupra fiului, a încercat să-și ia viața

Un bărbat din Balș, cercetat penal pentru agresarea fiului său de 5 ani, s-a aruncat de la etajul...

Noi percheziţii la mercenarii lui Horaţiu Potra (VIDEO)

Noi percheziții sunt desfăşurate, în această dimineaţă, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni legate de ordine publică și...