Confirmare oficială: Prefectul a intrat cu maşina personală în curtea Poliţiei Olt, unde a filmat şi a făcut poze pentru Facebook şi Tiktok

Data:

Share post:

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt confirmă oficial faptul că prefectul de Olt a intrat în curtea instituţiei cu maşina personală, atunci când automobilul a fost expertizat de poliţişti, după ce liberalul a reclamat că i-a fost instalat ilegal un dispozitiv GPS. Nu este pentru prima oară când poliţiştii olteni sunt atât de servili cu prefectul, anul trecut un echipaj venind direct la biroul său pentru a-i înmâna o amendă, după ce intrase cum maşina instituţiei pe contrasens, pe o stradă din Slatina.

Pe 19 februarie, seara, prefectul a anunţat în social media că a găsit un dispozitiv de urmărire pe maşina sa, fiind convins că acesta a fost montat de adversarii săi politici. Însă, la o simplă căutare pe Google, din mai multe surse, am aflat că dispozitivul GPS este de fapt un senzor de parcare.

„La data de 19 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, cu privire la faptul că, în perioada decembrie 2022 – februarie 2024, persoane necunoscute i-ar fi montat în interiorul autoturismului personal un dispozitiv de localizare.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate. pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale”, transmitea IPJ Olt, la acea dată.

Un prim semn de întrebare a fost ridicat după publiarea fotografiilor şi clipului video de pe Facebook, existând indicii că prefectul a intrat cu maşina personală chiar în curtea IPJ Olt, curte împărţită de poliţişti cu Direcţia Judeţeană de Informaţii (SRI), unde filmările şi fotografiile sunt interzise.

În data de 20 februarie, am transmis o solicitare oficială către Inspectorat pentru a afla cum au stat lucrurile. Am întrebat următoarele:

1.Vă rugăm să confirmaţi sau să infirmaţi informaţia apărută în spaţiul public potrivit căreia în cazul sesizării de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, cu privire la faptul că, în perioada decembrie 2022 – februarie 2024, persoane necunoscute i-ar fi montat în interiorul autoturismului personal un dispozitiv de localizare, cercetarea autoturismului în cauză s-ar fi făcut în curtea IPJ Olt.

2.Vă rugăm să ne relataţi care este procedura legală în astfel de cazuri şi cine a avizat ca autoturismul să intre în curtea Inspectoratului?

Răspunsul la aceste întrebări a venit opt zile mai târziu, în data de 28 februarie 2024, şi a conţinut o singură frază: „Cercetarea a fost efectuată în incinta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, iar accesul autoturismelor civile în cadrul instituţiei se face conform dispoziţiilor interne.”

Aşadar, prefectul a intrat cu maşina personală în curtea IPJ Olt, lucru omis în comunicatul iniţial remis de poliţişti.

Amendat la birou, după ce a intrat cu maşina pe contrasens

Prefectul de Olt a condus maşina instituţiei pe contrasens. Fapta s-a petrecut, vineri – 27 octombrie 2023, pe strada Ana Ipătescu din Slatina, în zona sediului Muzeului Judeţean. Liberalul a confirmat, la acea dată, printr-o declaraţie pentru Reporter 24, încălcarea Codului Rutier şi a dat asigurări că nu va fi sancţionat, deoarece niciun poliţist nu a constatat fapta, conform legislaţiei în vigoare.

Pe seară, însă, poliţiştii au luat măsura sancţionării prefectului, după ce au pus cap la cap toate informaţiile, inclusiv filmările de pe camerele de supraveghere din oraş şi declaraţia prefectului, prin care acesta recunoştea încălcarea Codului Rutier

Un lucru total neobişnuit este faptul că poliţiştii s-au deplasat la sediul Prefecturii, iar prefectul s-a pozat cu cei doi agenţi şi a postat fotografia pe contul său de pe un site de socializare.

Şeful IPJ Olt, Ionuţ Ilinca, a asigurat, ulterior, în cadrul emisiunii „Reporter 24” că „nu s-a încălcat nicio procedură” atunci. El a adăugat că aşa s-ar fi procedat cu oricine, indiferent de funcţie.

„Nu e vorba de un dosar penal, în care trimiţi citaţie să vină persoana respectivă. În momentul în care ai o sesizare şi trebuie să faci anumite verificări, acestea se pot face oriunde, inclusiv la Corabia, la Grojdibodu. Nu s-a încălcat nicio procedură. A, într-adevăr, dacă era vorba de un dosar penal şi erau făcute audierile în altă parte decât la sediul poliţiei, era o problemă”, a mai declarat Ionuţ Ilinca.

Articole similare

Premierul Slovaciei, în stare gravă după ce a fost împuşcat (VIDEO)

Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, în urma...

Căţeluşi abandonaţi de o femeie pe o stradă din Slatina. Poliţia animalelor a aplicat o amendă

O femeie în vârstă de 54 de ani, din Milcov, a fost amendată de poliţişti după ce a...

Pedeapsă cumplită pentru un copil de 10 ani după ce a speriat un cal. A fost bătut cu biciul

Scene desprinse dintr-un film horror la Galaţi. Un copil de doar 10 ani a fost bătut cu biciul...

Medic acuzat că a ucis o pacientă, după ce i-ar fi o uitat o compresă în abdomen

Caz şocant în capitală. Polițiștii din Dâmbovița au descins în această dimineaţă la o unitate medicală din București...