Două femei au ajuns la spital în urma unui accident grav. Una dintre şoferiţe a intrat pe contrasens

Data:

Share post:

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident rutier produs pe DN2 (E85).

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, evenimentul rutier a avut loc pe sensul de mers Buzău către Râmnicu Sărat, în afara localităţii Oreavul.

„Din primele date de la faţa locului este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Râmnicu Sărat către Buzău de o şoferiţă de 32 de ani, din Tecuci, şi autoturismul care circula din sensul opus de mers, condus de o şoferiţă de 39 de ani, din Piatra Neamţ. Accidentul s-a soldat cu rănirea ambelor femei, care au fost preluate de ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Buzău.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Articole similare

„Rătăcit” în misiunea de control: Șeful IPJ a încercat să dea ordine la un post de poliție din alt judeţ

Un incident care amintește de comediile de situație, dar care ridică semne de întrebare asupra profesionalismului la nivel...

Craiova se transformă în tărâmul basmelor: Tot ce trebuie să știi despre Târgul de Paște 2026

Craiova își reconfirmă statutul de destinație turistică de top la nivel european, pregătind o ediție de neuitat a...

PSD, ultimatul pentru Bolojan: Creșteți pensiile cu 1.000 lei pentru 3.000.000 pensionari. Cade Guvernul?

PSD a lansat un ultimatum dur la adresa premierului Ilie Bolojan: majorarea pensiilor cu 1.000 de lei pentru...

Bolojan: Amendamentele PSD privind ajutoare mai mari la pensie au o retorică de tip AUR

Ilie Bolojan a vorbit despre bugetul pe anul 2026 și despre intenția PSD de a pune noi amendamente...