Gala „10 pentru Oltenia”. Preşedintele CJ Olt Marius Oprescu, premiat (FOTO)

Data:

Share post:

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, se numără printre personalităţile premiate, luni, în cadrul Galei „10 pentru Oltenia”, eveniment găzduit de Muzeul de Artă din Craiova. Evenimentul a fost organizat de Academia Internaţională „Mihai Eminescu şi Fundaţia Europeană „Mihai Eminescu”, fiind sprijinit de Asociaţia Puterea Perfectului Simplu.

Gazdele evenimentului au fost preşedintele Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, prof. univ. dr. Ion Deaconescu, şi directorul Fundaţiei Europene „Mihai Eminescu”, Cristian Berceanu.

Preşedintele CJ Olt a adresat mulţumiri pentru premiul primit şi totodată i-a felicitat pe cei care susţin această iniţiativă.

„Încep prin a vă felicita pentru organizarea unui eveniment de înaltă ținută, desfășurat în prețioasa zi a culturii naționale, în această sală plină de istorie și cultură, care ne vorbește despre artă, tradiție, despre trecut, prezent și viitor.

Să spun că este onorant să primesc o astfel de distincție, va fi cu siguranță redundant, în schimb pot să vă spun că este un premiu care pune deasupra mea o responsabilitate continuă, pe care orice om de administrație o simte atunci când își dorește să dezvolte comunitatea care l-a mandatat cu încredere.

Însă este o mare bucurie, că eforturile echipei județului Olt, care stă în spatele acestui succes, sunt recunoscute într-o perioadă în care provocările administrative sunt numeroase.

Mulțumesc Academiei Internaționale Mihai Eminescu pentru acestă distincție.

Acest premiu mă bucură în special pentru că reflectă faptul că județul Olt se dezvoltă, că în județul Olt se investește, iar împreună cu celelalte administrații, reușim să poziționăm Oltenia pe harta investițiilor și a dezvoltării naționale.

În încheiere, mă adresez colegilor mei din administrație, amintind cuvintele lui Eminescu, pe care suntem obligați să-l cităm, măcar astăzi,  „Oamenii nu se deosebesc prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac”. Vă încurajez să transformăm gândurile în acțiuni, să construim împreună un viitor mai frumos pentru comunitatea noastră. Împreună avem această șansă!

La mulți ani și un an mai bun, în care proiectele tuturor să devină realitate!”, a declarat Marius Oprescu.

Alături de Marius Oprescu, pe lista laureaţilor Galei „10 pentru Oltenia” 2024 s-au aflat: actorul Horaţiu Mălăele, preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, preşedintele ADR SV Oltenia Alexandru Stănescu, medicul Mircea Beuran, antreprenorul Dumitru Cinciulescu, directorul Apavil, Ion Florescu, poetul Viorel Mirea şi antreprenorul Bogdan Stanache.

Gala Premiilor de Excelență “10 pentru Oltenia” a devenit deja o tradiţie pe plan local, reunind, an de an, personalitaţi care au marcat comunitatea prin activitatea lor din diverse domenii.

Articole similare

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...

Băiat de 14 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o fată de 13 ani. Este acuzat şi de pornografie infantilă

Un adolescent de 14 ani din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv după ce a violat o fată...

Maşină înfiptă într-un bloc, la beţie, de un şofer fără permis

O maşină condusă de un şofer băut a intrat în zidul unui bloc de locuinţe din Deva. Şoferul,...

Adolescent condamnat după ce şi-a ucis cu sălbăticie străbunica

Un adolescent în vârstă de 17 ani își va petrece următorii nouă ani într-un centru de detenție după...