Inaugurat cu surle şi trâmbiţe, cel mai nou aeroport din România funcţionează doar 12 ore pe zi

Data:

Share post:

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a fost inaugurat în urmă cu nici două săptămâni, dar deja au apărut probleme mari în activitatea acestuia. Principala este legată de programul foarte scurt, de doar 12 ore, de la 7.00 la 19.00.

Din cauza acestui program limitat, se înregistrează situații în care, dacă o aeronavă ajunge cu întârziere esre redirecționată spre Sibiu sau spre București. Altfel, dacă cineva ia o cursă de după-amiază spre Brașov, nu știe sigur dacă va ateriza pe noul aeroport sau în altă parte.

Directorul economic face și marketing

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (AIBG) este primul aeroport construit de la zero în ultimii 50 de ani în România. Autoritățile locale au ales soluția dirijării aeronavelor cu un turn de la distanță (operat de la Arad), nu unul fizic, la fața locului, cum există la toate celelalte aeroporturi românești. Soluția aleasă crează probleme destul de mari de operare a zborurilor.

Valentin Iordache, purtător de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București, a explicat într-o postare pe pagina sa de Facebook care sunt, din punctul lui de vedere, dificultățile cu care se confruntă aeroportul din Brașov.

„De mai bine de 4 ani am fost – nu numai cu sufletul – alături de aeroportul din Brașov. Tot cam de atunci le-am spus și repetat prietenilor și colegilor de acolo – de la Brașov adică – că abia odată cu inaugurarea aeroportului va veni și greul, mai ales dacă nu-și fac temele din timp. (…) Despre ce teme nefăcute e vorba, o să mă întrebați. Simplu!

Despre aducerea operatorilor pe aeroport, despre semnarea unor contracte cu măcar câteva luni înainte de inaugurare, despre asigurarea că aeroportul este deschis când au nevoie operatorii, nu, de exemplu, între 9.00 si 12.00, când nu zboară mai nimeni, pentru că la ora aia avioanele sunt în aer… Era ușor de făcut asta? Nicidecum!

Un specialist (sau o echipă mică) sau măcar un consultant (experimentat) part-time ar fi făcut minuni! Am aruncat o privire pe organigrama Regiei AIBG: directorul economic face și marketing…. Promovare, comunicare, vânzări cine face? Directorul general nu le poate face pe toate”, a scris Valentin Iordache.

continuarea, în PRESShub

Articole similare

Bărbatul decedat în accidentul din Vâlcea, fost subofiţer al ISU Olt

Plutonier adjutant șef (r) Gheorghe Ștefan este bărbatul în vârstă de 56 de ani care, miercuri noapte, a...

Femeia decedată în accidentul din Vâlcea era asistentă la Spitalul Slatina

Nicoleta Aurelia Ştefan, asistentă medicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, şi soţul său Gheorghe sunt cei doi...

Florin Barbu: Fermierii afectaţi de secetă îşi pot suspenda creditele

Fermierii care sunt afectaţi de secetă îşi pot suspenda creditele, anunţă ministrul Agriculturii Florin Barbu. Totodată, se suspendă...

Schimbări la IPJ Olt: Nicu Dan numit adjunct al instituției

Comisarul șef Nicu Dan a fost numit adjunct al IPJ Olt, completând echipa de conducere a inspectoratului condus...