Ministrul Apărării, despre actualizarea bazei de date şi a pregătirii rezerviştilor: Peste 90% dintre cei care au primit convocări au răspuns, făcând-o ”dintr-un simţ al datoriei care îi onorează”

Data:

Share post:

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, afirmă că peste 90% dintre rezerviştii din România care au fost convocaţi pentru 24 de ore, pentru verificarea evidenţelor de militari în rezervă ale Armatei Române şi pentru actualizarea pregătirii militare, au răspuns apelului. Ministrul subliniază că au fost numeroase ştiri false pe acest subiect, precizând că tot ce trebuie să facă cei care primesc convocarea este să respecte ceea ce scrie în respectivul document.

”Au fost exerciţii şi actualizări de baze de date, pentru că aşa se întâmplă peste tot. Ultimele două cred că au fost în judeţele Vaslui şi Vrancea. Trebuia făcut pentru că situaţia o cere şi ne-am dorit să fim pro-activi din acest punct de vedere, decât să fim reactivi când o vom face sub presiunea… Prieteni de-ai mei m-au sunat şi au spus că au primit şi oamenii au contribuit la, zic eu, succesul unei astfel de activităţi”, a declarat Angel Tîlvăr, la Antena 3, marţi seară.

Ministrul Apărării a precizat că peste 90% dintre cei care au primit invitaţii pentru actualizarea bazei de date şi pentru participarea la exerciţii, pentru o zi, au răspuns, făcând-o ”dintr-un simţ al datoriei care îi onorează”.

”Ştiu că au fost multe fake news-uri pe această temă. Au de făcut ceea ce este scris în hârtia pe care o primesc şi în proporţie covârşitoare… de fapt, eu nu ştiu situaţii în care cineva care să fi înţeles greşit un astfel de demers. Felul în care s-a răspuns la această activitate a fost unul impecabil, care nu a ridicat probleme”, a adăugat Angel Tîlvăr.

În ceea ce priveşte pregătirea militară în cazul tinerilor, ministrul a spus că voluntariatul rămâne baza.

Articole similare

Accident între un autocar şi un autoturism în Vâlcea, soldat cu un mort. Unul dintre şoferi era băut

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a decedat, joi, în urma unui accident...

Escroci treziţi cu mascaţii. Falsificau buletine şi făceau credite pe numele victimelor

Poliţiştii constănţeni au descins astăzi la Focşani, în judeţul Vrancea, şi în localitatea Drăgăneasa, din judeţul Prahova, la...

Aparat de zbor prăbuşit, ascuns luni de zile de autorităţi

Un aparat de zbor de mici dimensiuni, provenind cel mai probabil din Ucraina, a fost descoperit în urmă...

Copil de doar şapte ani, mort după un accident cumplit. A fost chemat şi elicopterul SMURD

Un copil în vârstă de doar şapte ani şi-a pierdut viaţa, astăzi, în urma unui accident cumplit petrecut...