O tânără în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier, în Dolj

Data:

Share post:

O tânără în vârstă de 21 de ani din București a murit, duminică seara, într-un accident rutier petrecut pe drumul național DN 54 A, în afara localității Călărași, județul Dolj.

Potrivit polițiștilor accidentul s+a petrecut după ce o tânără de 19 de ani, din comuna Călărași, în timp ce conducea un autoturism pe DN 54 A, în afara localității Călărași, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, ar fi intrat pe sensul opus de deplasare, lovind un podeț și răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma evenimentului a rezultat decesul unei tinere de 21 de ani, din municipiul București, pasageră în autoturism și rănirea conducătoarei auto și a altor două persoane, ce se aflau în autoturism.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Articole similare

Premierul Slovaciei, în stare gravă după ce a fost împuşcat (VIDEO)

Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, în urma...

Căţeluşi abandonaţi de o femeie pe o stradă din Slatina. Poliţia animalelor a aplicat o amendă

O femeie în vârstă de 54 de ani, din Milcov, a fost amendată de poliţişti după ce a...

Pedeapsă cumplită pentru un copil de 10 ani după ce a speriat un cal. A fost bătut cu biciul

Scene desprinse dintr-un film horror la Galaţi. Un copil de doar 10 ani a fost bătut cu biciul...

Medic acuzat că a ucis o pacientă, după ce i-ar fi o uitat o compresă în abdomen

Caz şocant în capitală. Polițiștii din Dâmbovița au descins în această dimineaţă la o unitate medicală din București...