Paul Stănescu: PSD nu e de acord cu reducerea salariilor

Data:

Share post:

Secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, spune că scenariul ministrului Marcel Boloș, care a menționat „o revizuire” a salariilor în sistemul bugetar, ca modalitate de a diminua cheltuielile, trebuie eliminat din start din discuțiile care vor avea loc în cadrul Coaliției, pentru a nu risca compromiterea altor măsuri bune și necesare.

Stănescu spune că cheltuielile publice ar trebui ajustate, dar prin alte metode.

„Să nu lăsăm un măr bolnav să strice o grămadă mare de mere sănătoase. Trebuie să ajustăm cheltuielile publice, dar acest obiectiv nu se va face prin soluții imorale, de tristă amintire, precum tăierile salariale din perioada Băsescu. Deja inflația a avut o contribuție negativă asupra veniturilor românilor”, spune liderul PSD.

Partidul Social Democrat și coaliția de guvernare au ca scop sprijinirea populației și a companiilor românești în această perioadă complicată și protejarea veniturilor acestora, mai subliniază senatorul de Olt.

„Sub nicio formă nu vom discuta despre tăieri de salarii. Este exclus! Dimpotrivă, misiunea coaliției de guvernare este să apere veniturile și puterea de cumpărare a tuturor cetățenilor țării. Ceea ce a și făcut de când PSD a intrat la guvernare și a ales consensul, stabilitatea și cooperarea politică în locul unui conflict permanent și al instabilității. Vom găsi cu siguranță soluțiile cele mai potrivite pentru a eficientiza cheltuielile bugetare pentru că, în asemenea momente, această decizie este o dovadă de solidaritate față de români”, a declarat Paul Stănescu.

Articole similare

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...

Amendă record la Caracal: 12.000 de lei pentru un bărbat care și-a înfometat calul. Animalul a fost confiscat

Un bărbat din Caracal s-a ales cu o amendă în valoare de 12.000 lei, după ce poliţiştii au...

Emil Albotă, despre „grătarele handmade” ale directorului DUS: „Nu-l pot contrazice, are experiență vastă în ospitalitate”

Scandalul achizițiilor făcute de firma Primăriei Slatina, Dezvoltare Urbană Slatina (DUS), ia amploare, după ce în spațiul public...

Alertă sanitară în Olt: Sute de cazuri de gripă și pneumonie într-o singură săptămână. DSP impune măsuri drastice

Situația epidemiologică din județul Olt devine tot mai îngrijorătoare pe fondul creșterii accelerate a infecțiilor respiratorii. Direcția de...