Pieton spulberat cu maşina de un preot care mergea cu Boboteaza. Şoferul şi-a continuat drumul abandonând victima în drum (VIDEO)

Data:

Share post:

Un bărbat care circula pe șosea într-o localitate din Maramureș a fost spulberat cu mașina de către un preot care mergea la sfințirea caselor de Bobotează și care și-a continuat drumul, lăsând victima întinsă pe asfalt.

Accidentul s-a produs marți, în localitatea Oncești, iar imaginile au fost publicate de site-ul vasiledale.ro. În imagini – cu un puternic impact emoțional – se poate vedea cum un bărbat merge singur pe drum, iar la un moment dat este lovit de o mașină și aruncat la pământ. După impact, șoferul pare să încetinească, dar apoi își continuă drumul, în timp ce victima rămâne întinsă pe șosea.

Conform Poliției Maramureș, polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați despre accident prin 112, iar victima – un bărbat de 68 de ani – a primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi a fost dusă la spital.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că accidentul a fost provocat de un bărbat de 69 de ani, din Bârsana, care apoi a plecat de la fața locului, deplasându-se spre Sighetu Marmației.

Site-ul vasiledale.ro scrie că la volanul autoturismului se afla preotul pensionar din localitatea Nănești, care mergea spre Sighetu Marmației, în zona Câmpul Negru, pentru a lua parte la sfințirea caselor de Bobotează. În acest caz, Poliția a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Articole similare

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...

Băiat de 14 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o fată de 13 ani. Este acuzat şi de pornografie infantilă

Un adolescent de 14 ani din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv după ce a violat o fată...

Maşină înfiptă într-un bloc, la beţie, de un şofer fără permis

O maşină condusă de un şofer băut a intrat în zidul unui bloc de locuinţe din Deva. Şoferul,...

Adolescent condamnat după ce şi-a ucis cu sălbăticie străbunica

Un adolescent în vârstă de 17 ani își va petrece următorii nouă ani într-un centru de detenție după...