Şi-a ucis cu sânge rece concubina mai tânără cu 23 de ani, apoi a sunat la 112. Bărbatul din Slatina şi-a aflat pedeapsa

Data:

Share post:

Bărbatul în vârstă de 51 de ani, din Slatina, care în urmă cu un an şi-a ucis cu sânge rece concubina în vârstă de 28 de ani, a fost condamnat recent de Tribunalul Olt la 30 de ani de închisoare. Chiar criminalul a fost cel care a sunat la 112. În prezent, el se află în arest preventiv la Penitenciarul Craiova.

Teribilul eveniment s-a produs în dimineaţa zilei de 31 mai 2023, în jurul orei 10.30, într-un imobil de pe strada Armoniei, din municipiul Slatina, zona Zahana.

În urma unui conflict spontan cauzat de gelozie, bărbatul i-a aplicat femeii multiple lovituri de cuţit în diferite părţi ale corpului.

„În fapt, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 31.05.2023, în timp ce se aflau în locuinţa numitului D. M., din mun. Slatina, jud. Olt (zona Zahana), acesta a lovit-o în mod repetat cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), pe concubina sa, D. S. J., cu consecinţa producerii de multiple plăgi tăiate-înţepate, care au condus la decesul acesteia.

Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de S.J.M.L. Olt la data de 31.05.2023, a rezultat că moartea numitei D. S. J., de 28 de ani, din mun. Slatina, jud. Olt, a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecinţa multiplelor plăgi înţepate-tăiate. Dintre plăgile tăiate-înţepate, unele au fost toracice, penetrante (3 toracic posterior, 4 toracic anterior, 1 toracic lateral), între acestea şi moartea susnumitei existând legătură de cauzalitate directă necondiţionată.

Leziunile traumatice au fost produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţitul găsit la faţa locului”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

„Am sunat! M-am predat! Faceţi-mi ce vreţi”

Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost cel care a sunat la 112 anunţând crima. Potrivit procesului-verbal întocmit de poliţişti, de redare a convorbirii telefonice iniţiate, el le-a solicitat să vină să îl ia, să îl bage la puşcărie fiindcă a comis o crimă. Aspectul a fost reţinut şi de instanţa de judecată.

Magistraţii reţin că inculpatul prezenta stare de agitaţie, afirmând că a mai făcut puşcărie o dată şi să vină să îl ia:

„Omorâţi-mă! Faceti-mi ce vreţi! Am sunat! M-am predat! Faceti-mi ce vreţi”, a spus el

„ Mă luaţi, mă duceţi la puşcărie!  Am făcut o crimă, am omorât muierea, acuma! …! Veniţi si luaţi-mă, băgaţi-mă la puşcărie! Vedeţi ce faceţi!”,  a adăugat.

Inculpatul mai preciza:

„ Am avut nişte probleme cu ea! Am omorât-o! Am tăiat-o! Cu cuţitu’!  E decedată aci-n casă! Hai, vă rog frumos, că nu mai pot aci Am sunat, m-am predat, face poliţia ce vrea cu mine!”

Cu patru zile înainte, bărbatul sunase la poliţie

Totodată, din conţinutul procesului-verbal a reieşit că, pe 27 mai 2023, cu patru zile înainte de crimă, bărbatul în vârstă de 51 de ani solicita la 112, pe un ton agresiv, prezenţa poliţiei la adresa unde locuieşte, fiindcă în timp ce era plecat de acasă, în urmă cu aproximativ douăzeci de minute, i-au fost sparte geamurile.

El preciza geamurile i-au fost sparte de un alt bărbat, o persoană cu care „a trăit” concubina sa. Ulterior, o altă persoană i-a anunţat pe poliţişti s-a împăcat cu bărbatul de 51 de ani.

30 de ani de închisoare este pedeapsa decisă de magistraţii Tribunalului Olt, în cazul bărbatului care şi-a ucis concubina în vârstă de 28 de ani. Decizia poate fi contestată, însă criminalul este închis preventiv la Penitenciarul Craiova, iar judecătorii au decis menţinerea arestului preventiv.

Articole similare

Gigi Becali n-o slăbește pe Anamaria Gavrilă: Scoate ea statul român din depresie. Este o mare jignire

Gigi Becali a lansat un val de critici la adresa șefei POT. Sâmbătă, Anamaria Gavrilă și-a depus candidatura...

Gigi Becali, dezlănțuit după ce a fost atacat de Anca Alexandrescu: Le-am dat bani de acoperiș

După ce și-a dat demisia din AUR, Gigi Becali a fost criticat de postul Realitatea, dar și de...

BEC: Cinci candidaturi înregistrate și cinci respinse. Un candidat validat, dat pe mâna procurorilor

Biroul Electoral Central (BEC) a publicat sâmbătă deciziile adoptate în ultima sa ședință, confirmând că cinci candidaturi pentru...

Un bărbat din Balș, cercetat pentru violență asupra fiului, a încercat să-și ia viața

Un bărbat din Balș, cercetat penal pentru agresarea fiului său de 5 ani, s-a aruncat de la etajul...