Traian Băsescu, ironizează comasarea alegerilor: Primarii aflaţi în funcţie vor râde de cei proaspăt aleşi. Le vor spune: ”Băieţi, voi deocamdată nu veniţi prin primărie; vă puteţi ocupa de agricultură, de crescut păsări”

Data:

Share post:

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a afirmat, marţi seară, că, prin comasarea alegerilor, timp de şase luni, va exista un primar ales, dar şi un primar în funcţie şi consideră că cei aflaţi în funcţie vor râde de cei proaspăt aleşi şi le vor spune că nu vină prin primărie, că nu au nicio treabă, sunt simpli civili şi se pot ocupa ”de agricultură, de crescut păsări”.

Traian Băsescu a fost întrebat marţi, la Digi 24 despre alegerile comasate.

“Nu spune nimeni că e bine să ai patru rânduri de alegeri într-un an, dar, în acelaşi timp, trebuie să ai în vedere că specificul electoral în România nu face compatibile alegerile pentru Parlamentul European cu alegerile locale, mai ales când sunt devansate. Gândiţi-vă cum va fi în România până în luna octombrie, că mandatele aleşilor locali se termină în octombrie, deci luna iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, şase luni, vom avea un primar ales, un primar în funcţie, un consiliu ales, un consiliu în funcţie”, a transmis Traian Băsescu.

El consideră că va fi o mare problemă de autoritate.

“E o mare problemă de autoritate, pe de o parte, pe de altă parte o mare problemă de credibilitate.  Oricum, timp de şase luni, cei aflaţi în funcţie vor râde de cei proaspăt aleşi. Le vor spune, băieţi, voi deocamdată nu veniţi prin primărie, că nu aveţi nicio treabă, sunteţi simpli civili.  Poate vă puteţi ocupa de agricultură, de crescut păsări în timpul ăsta, dar nu veniţi pe la primărie, chiar dacă aţi fost aleşi că nu aveţi mandat. Nouă ni se termină mandatul în octombrie. Va fi îngrozitor, îngrozitor din punct de vedere a posturii în care se vor afla aleşii”, a afirmat Traian Băsescu.

Alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile locale vor avea loc în 9 iunie, alegerile locale fiind devansate pentru ca în Romînia să nu se organizeze în acest an patru rânduri de alegeri.

Articole similare

Premierul Slovaciei, în stare gravă după ce a fost împuşcat (VIDEO)

Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, în urma...

Căţeluşi abandonaţi de o femeie pe o stradă din Slatina. Poliţia animalelor a aplicat o amendă

O femeie în vârstă de 54 de ani, din Milcov, a fost amendată de poliţişti după ce a...

Pedeapsă cumplită pentru un copil de 10 ani după ce a speriat un cal. A fost bătut cu biciul

Scene desprinse dintr-un film horror la Galaţi. Un copil de doar 10 ani a fost bătut cu biciul...

Medic acuzat că a ucis o pacientă, după ce i-ar fi o uitat o compresă în abdomen

Caz şocant în capitală. Polițiștii din Dâmbovița au descins în această dimineaţă la o unitate medicală din București...