Trei persoane care făceau curat într-o casă părăsită, surprinse de prăbuşirea acoperişului

Data:

Share post:

Trei persoane care făceau curat într-o casă părăsită din judeţul Sibiu au fost surprinse, joi, de prăbuşirea acoperişului. Un tânăr de 20 de ani a murit, iar un bărbat de 41 de ani are o fractură la picior. Cea de-a treia persoană a scăpat fără răni.

”Pompierii Staţiei Agnita intervin de urgenţă la ieşirea din localitatea Apoş la o casă părăsită, unde s-a prăbuşit acoperişul. La faţa locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi una de primă intervenţie”, a transmis, joi, ISU Sibiu.

Sursa citată a precizat că trei persoane se aflau în interiorul casei în momentul prăbuşirii acoperişului.

”Din nefericire un bărbat de aproximativ 20 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acestuia. Un alt bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit o fractură la picior, acesta fiind preluat de echipajul SMURD, urmând a fi transportat la spital. Cea de-a treia persoană nu are nevoie de îngrijiri medicale”, a mai transmis ISU Sibiu.

Cele trei persoane făceau curat în casa respectivă în momentul în care acoperişul s-a prăbuşit.

Articole similare

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...

Băiat de 14 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o fată de 13 ani. Este acuzat şi de pornografie infantilă

Un adolescent de 14 ani din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv după ce a violat o fată...

Maşină înfiptă într-un bloc, la beţie, de un şofer fără permis

O maşină condusă de un şofer băut a intrat în zidul unui bloc de locuinţe din Deva. Şoferul,...

Adolescent condamnat după ce şi-a ucis cu sălbăticie străbunica

Un adolescent în vârstă de 17 ani își va petrece următorii nouă ani într-un centru de detenție după...