Un poliţist aflat în timpul liber, sub influenţa alcoolului, a provocat un accident rutier mortal

Data:

Share post:

Un șofer în vârstă de 24 de ani, polițist care se afla în timpul liber, a provocat un accident rutier mortal pe DN10 după ce a consumat alcool și s-a urcat la volan. În autoturism se afla un pasager, care a decedat în urma accidentului.

Polițistul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autocamion staționat pe marginea drumului. În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Dosarul penal este sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.

„Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoturismul condus pe DN10 dinspre Buzău către Braşov de către un şofer în vârstă de 24 de ani, din Nehoiu, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un autocamion staţionat. Accidentul s-a soldat cu decesul pasagerului autoturismului, un bărbat de 33 de ani, din Nehoiu”, a informat sâmbătă dimineaţa IPJ Buzău.

Articole similare

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...

O tânără din Corabia, care susţinea că este hărţuită de un profesor, și-a fabricat singură probele. Ea a fost pusă sub urmărire penală

Un caz care a generat o presiune publică uriașă în orașul Corabia a luat o turnură neașteptată. Ceea...

Slatina ar putea reveni la impozite normale: Consilierii PSD au iniţiat o hotărâre pentru a tăia cota de 49%

Consilierii locali ai PSD Slatina au depus un proiect de hotărâre și au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare...

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...