Vlad Voiculescu, la sediul DNA: Eu vă spun că nicio decizie importantă nu era luată de domnul Cîţu, fără domnul preşedinte

Data:

Share post:

Fostul ministru al sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat vineri, la sediul DNA, că nicio decizie importantă nu era luată de domnul Cîţu fără domnul preşedinte în privinţa achiziţiei de vaccinuri, el precizând că îl va invita pe preşedinte să vorbească, să spună ce decizie a luat în acea perioadă.

”Nu numai că n-am semnat contractele respective, ci atunci când luau deciziile să le semneze şi comunicau decizia către Comisia Europeană, care făcea comanda mai departe, nici măcar nu mă informau”, a spus Vlad Voiculescu la sediul DNA.

Fostul ministru a precizat că era o semnătură electronică şi contractul se transmitea electronic, se decripta cu cheie pe care o avea altcineva, un angajat MApN.

Voiculescu a fost întrebat cine făcea presiuni la acea vreme, el arătând: ”Când vorbim de pensiuni, credeţi că România a făcut altceva decât alte state europene? Iarăşi, n-au fost deciziille mele, au fost deciziile domnului Cîţu. Nu sunt cel mai mare admirator al domnului Cîţu. (..) Deciziile erau ale domnului Cîţu, care întotdeauna se consulta cu domnul Iohannis”.

”Una este responsabilitatea alta este vina, nu este treaba mea să stabilesc vina. (..) În anul 2021, pe cine vedeaţi la televizor vorbind despre vaccinare? Cine vă spunea că au venit doze, cine a primit dozele de Crăciun, în 2020, cine vă spunea în fiecare săptămână care este stadiul, ce se mai întâmplă cu dozele de vaccinare? Aceiaşi oameni luau toate deciziile”, a mai spus Voiculescu.

El a continuat: ”Dacă acest proces va continua, îl voi invita pe domnul preşedinte să vorbească, să spună ce decizie a luat. (..) Eu vă spun că nicio decizie importantă nu era luată de domnul Cîţu fără domnul preşedinte”.

Voiculescu a mai spus că ”atunci când vorbim de obedienţă faţă de Comisia Europeană, acesta este un discurs al unui partid al cărui admirator nu este”.

”Datorită eforturilor Comisiei Europene, România, cei 19 milioane de români au avut acces la vaccin înainte de miliarde de alţi oameni din toată lumea. Europa a fost privilegiată pentru că Comisia Europeană a făcut un efort în a negocia şi a plăti un avans cu acele companii care au putut să dezvolte rapid un vaccin care a salvat sute de miii de oameni”, a afirmat Voiculescu.

Fostul ministru a menţionat că există un surplus de vaccinuri în toată Europa, precizând că dacă ţările nu ar fi comandat sau ar fi comandat cu ţârâita, mulţi oameni nu ar fi avut acces la vaccin.

”Nu au fost deciziile mele, dar tot acest dosar este unic în Europa, nicăieri nu există un procuror care să investigheze o decizie politică de felul acesta”, a mai declarat Voiculescu, precizând că urgenţa atunci era salvarea de vieţi şi deschiderea economiei.

Articole similare

Florin Barbu: „România își consolidează poziția de lider în procesarea agroalimentară”

România își consolidează poziția de lider în procesarea agroalimentară din sud-estul Europei, grație parteneriatelor și contractelor facilitate de...

Moarte misterioasă: Femeia dată dispărută, găsită fără viață în albia râului Olteț

Femeia în vârstă de 82 de ani, din comuna Pîrșcoveni, dată dispărută ieri, a fost găsită moartă, în...

Preşedintele din Coreea de Sud retrage Legea Marțială sub presiunea protestelor și a criticilor internaționale

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a încercat să impună legea marțială, dar, confruntat cu opoziția politică, protestele masive...

GRAV accident în Craiova. Un bărbat a murit

Un bărbat a murit, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în Craiova. Potrivit primelor informaţii, este vorba...