Vremea se schimbă radical. Un val de aer polar loveşte România

Data:

Share post:

Un val de aer polar va ajunge peste România și va determina schimbarea radicală a vremii, de la finalul acestei săptămâni.

Vremea se va răci accentuat de la finalul acestei săptămâni și pe parcursul săptămânii viitoare, potrivit meteorologilor, iar temperaturi ce vor ajunge până la -15 grade se vor înregistra pe teritoriul țării noastre.

O masă de aer polar, care a traversat deja mai multe țări din Europa, va aduce ger, lapoviță și ninsoare în România. Ultima săptămână a anului trecut și primele zile ale 2024 au fost caracterizate de vremea deosebit de caldă, cu temperaturi peste media perioadei.

Vremea se va schimba radical, începând de duminică, iar minimele pe parcursul nopților și dimineților vor scădea sub minus 15 grade Celsius, declarat Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie.

„Începând de duminică răcirea va fi una semnificativă, se va resimți în special în zona Moldovei, acolo unde maximele pe parcursul zilei de duminică nu vor depăși minus 1 grad, în partea de nord a acestei regiuni. În timp ce în Lunca Dunării sau în Dobrogea vor mai fi posibile valori de 13-15 grade Celsius. Minimele pe parcursul nopților și dimineților mai ales în prima parte a săptămânii sub minus 10, chiar minus 15 grade Celsius până la minus 5, minus 6 în restul teritoriului. Și vorbim de minimele cele mai coborâte în jumătatea nordică a Moldovei, dar și în regiunile intracarpatice, nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, acolo unde cunoaștem zona ca fiind Polul frigului în țara noastră”, a explicat Mateescu, pentru Digi24.

Răcirea se va manifesta pe toată perioada săptămânii viitoare, 8-16 ianuarie, iar masa de aer polară foarte rece va aduce ninsori și ger. Ulterior săptămânii viitoare, meteorologul spune că vremea va intra într-un normal al perioadei în privința temperaturilor și a precipitaților.

Temperaturi de până la –40 de grade, pe nordul continentului

Temperaturile din nordul Europei au scăzut radical în ultimele zile: au fost sub -40 de grade Celsius pentru prima dată după 2021, a anunţat institutul suedez de meteorologie SMHI, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres. În unele regiuni din nordul Suediei, cum ar fi oraşul Umea situat în nord-estul ţării, temperaturile au atins cea mai scăzută valoare din ultimii 12 ani.

Articole similare

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...

Băiat de 14 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o fată de 13 ani. Este acuzat şi de pornografie infantilă

Un adolescent de 14 ani din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv după ce a violat o fată...

Maşină înfiptă într-un bloc, la beţie, de un şofer fără permis

O maşină condusă de un şofer băut a intrat în zidul unui bloc de locuinţe din Deva. Şoferul,...

Adolescent condamnat după ce şi-a ucis cu sălbăticie străbunica

Un adolescent în vârstă de 17 ani își va petrece următorii nouă ani într-un centru de detenție după...