Pompierii din Olt, peste 100 de intervenţii de Crăciun, inclusiv incendii și accidente rutiere

Data:

Share post:

Pompierii din Olt au intervenit, în perioada 23-26 decembrie, cu ocazia minivacanței de Crăciun, la peste 100 de solicitări, printre care incendii sau accidente rutier.

Potrivit ISU, peste 400 de pompieri s-au aflat în dispozitiv pentru asigurarea intervenției în situații de urgență la nivelul județului Olt.

„Pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite din partea cetățenilor, salvatorii au fost pregătiți să intervină cu autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, autospeciale pentru intervenție la înălțime, autospeciale pentru descarcerare și alte mijloace tehnice specifice.

În perioada minivacanței, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt au intervenit cu forțele și mijloacele la 100 de solicitări. Cea mai mare pondere a fost reprezentată de misiunile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, de către echipajele SMURD Olt, dar s-au înregistrat și 10 incendii și două misiuni pentru descarcerare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Misiunile cu grad ridicat de dificultate și care au necesitat alocare importantă de resurse, au fost:

– în data de 24 decembrie, în comuna Osica de Sus, unde echipaje din cadrul Gărzii Osica de Sus, Detașamentului Caracal și Detașamentului Slatina, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, cu regim de înălțime parter și etaj. În urma evenimentului au ars 50 de metri pătrați din acoperișul casei și etajul cu suprafața de 50 de metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului a fost un aparat de gătit improvizat.

– în data de 25 decembrie, în comuna Amărăștii de Sus, județul Dolj, la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Pentru gestionarea evenimentului au acționat echipaje din cadrul ISU Olt (Detașamentul Caracal) și ISU Dolj (Garda Bechet). În urma incendiului au ars aproximativ 70 de metri pătrați din acoperișul anexei. Cauza probabilă a incendiului a fost un mijloc de încălzire improvizat.

– în data de 25 decembrie, în comuna Teslui, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, cel mai probabil, din cauza utilizării unui lichid combustibil pentru aprinderea focului în sobă. În urma incendiului au ars acoperișul casei, pe circa 60 de metri pătrați și bunurile din două camere de locuit.

– în data de 25 decembire, în zona localității Grădinari, pompierii olteni au acționat la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane. Toate cele șapte victime, cu vârste cuprinse între 32 și 72 de ani au fost transportate la UPU Slatina. Din păcate, un bărbat și-a pierdut viața la spital.

„Facem apel la cetățeni să respecte toate măsurile de prevenire, să nu utilizeze mijloacele de încălzire cu defecțiuni sau improvizații, să curețe și să repare coșurile de fum, iar în cazul apariţiei oricăror defecţiuni sau avarii să suspende utilizarea apratelor sau mijloacelor de încălzire şi să solicite intervenţia persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute”, a adăugat reprezentantul ISU.

Articole similare

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...

Băiat de 14 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o fată de 13 ani. Este acuzat şi de pornografie infantilă

Un adolescent de 14 ani din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv după ce a violat o fată...

Maşină înfiptă într-un bloc, la beţie, de un şofer fără permis

O maşină condusă de un şofer băut a intrat în zidul unui bloc de locuinţe din Deva. Şoferul,...

Adolescent condamnat după ce şi-a ucis cu sălbăticie străbunica

Un adolescent în vârstă de 17 ani își va petrece următorii nouă ani într-un centru de detenție după...