Alte două persoane au murit din cauza rujeolei

Data:

Share post:

Alte două persoane au murit din cauza rujeolei, în România, fiind vorba despre un bebeluş de şapte luni din judeţul Braşov, care nu putea fi încă vaccinat, şi de un adult de 35 de ani, din Bucureşti, care nu era vaccinat, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit celui mai recent raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, publicat miercuri, în perioada 1 ianuarie-24 decembrie, în România au fost notificate 2.735 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 3 decese.

Primul deces din cauza rujeolei este cel al unui copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) din judeţul Braşov, contact cu fratele în vârstă de 3 ani, nevaccinat antirujeolic. Al doilea deces din cauza rujeolei s-a înregistrat la un copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) dintr-o comunitate cu acoperire vaccinală suboptimală din judeţul Braşov, unde au fost raportate 27 cazuri confirmate cu rujeolă, iar al treilea deces este al unui adult în vârstă de 35 ani, nevaccinat antirujeolic, din Bucureşti. Acesta avea comorbidităţi – mielom multiplu.

Cele 2.735 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 34 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, cele mai multe fiind în judeţele Mureş (748) şi Braşov (657), precum şi în Bucureşti (352).

În perioada 6-24.12.2023, conform datelor extrase din RENV, au fost vaccinaţi în total, cu ROR, 23.475 de copii, din care 4.191 de copii cu vârste între 9 şi 11 luni.

Articole similare

Accident între un autocar şi un autoturism în Vâlcea, soldat cu un mort. Unul dintre şoferi era băut

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a decedat, joi, în urma unui accident...

Escroci treziţi cu mascaţii. Falsificau buletine şi făceau credite pe numele victimelor

Poliţiştii constănţeni au descins astăzi la Focşani, în judeţul Vrancea, şi în localitatea Drăgăneasa, din judeţul Prahova, la...

Aparat de zbor prăbuşit, ascuns luni de zile de autorităţi

Un aparat de zbor de mici dimensiuni, provenind cel mai probabil din Ucraina, a fost descoperit în urmă...

Copil de doar şapte ani, mort după un accident cumplit. A fost chemat şi elicopterul SMURD

Un copil în vârstă de doar şapte ani şi-a pierdut viaţa, astăzi, în urma unui accident cumplit petrecut...