Legea pensiilor speciale a fost votată astăzi în Senat. Documentul merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.
În Senat au fost înregistrate 91 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” şi o abţinere, conform Agerpres.ro.
Legea a fost adoptată inițial de Senat și apoi de Camera Deputaților, însă aici au fost aduse modificări majore, astfel că proiectul a trebuit să se întoarcă la Senat. De această dată, Senatul a adoptat legea în forma venită de la Camera Deputaților și acum aceasta urmează să plece la promulgare.
Preşedintele comisiei de muncă, Ion Rotaru (PSD) a declarat despre Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal că Guvernul a transmis că trebuie îndeplinit un jalon important şi în acest sens au fost întreprinse măsuri pentru intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuieilor cu pensiile speciale.
”Astfel, se face referire la o serie de categorii de indemnizaţii şi pensii, reglementate prin acte normative individuale, cu caracter special, aplicabile pentru şase categorii”, a spus Rotaru.
USR a votat împotrivă
USR a transmis că a votat împotriva proiectului pentru că nu face altceva decât ”să salveze pensiile speciale”. USR susține că prin proiect nu este tăiată, de fapt, nicio pensie specială și că nu este asigurată echitatea generală, iar cheltuielile cu pensiile nu sunt reduse.
„Grupul USR a votat asumat împotriva acestei legi (…) fiindcă de fapt nu faceți decât să salvați pensiile speciale. Nu putem aproba prin votul nostru o lege care ar fi trebuit să se numească legea de salvare a pensiilor speciale. De ce? Unu, pentru că nu ați tăiat nicio pensie specială. Doi, nu treceți nicio pensie specială pe contributivitate. Trei, nu ați făcut nicio reformă reală în sistemul de pensii și nu asigurați echitatea generală, cum v-o cer românii. Patru, nu ați redus aproape nicio cheltuială cu pensiile speciale, adică fix ce ne-am asumat prin PNRR și ne cere Comisia Europeană. Cinci, nu ați respectat jalonul”, a transmis reprezentantul USR în plenul Senatului.
Excepţii pentru interdicţia cumulului pensiei cu salariul
Comisia de Muncă a Camerei Deputaților a introdus, miercuri noi excepții pentru pensionarii speciali la legea privind cumulului pensiei cu salariul. Astfel, printre categoriile exceptate care vor putea cumula salariu cu pensia sunt parlamentarii, membrii ANAF, BNR, ANCOM și salariații din domeniul sanitar și de învățământ.
Liderii PSD și PNL susțin că excepțiile introduse pentru parlamentari și membrii instituțiilor care se află în sub control parlamentar astfel încât aceștia să-și mențină cumulul salariu-pensie nu pot fi eliminate pentru că ar fi neconstituțională să li se întrerupă mandatele.
Amendamentul depus de parlamentarii PSD și PNL prevede că ”persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităților administrative autonome aflate sub control parlamentar și care se finanțează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfășurării de activități și operațiuni specifice pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate până la finalizarea mandatului în exercițiu la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Categoriile de pensionari care pot cumula pensia cu salariul:
- persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;
- personalul didactic de predare din învăţământ pensionat, reîncadrat în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- personalul de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice, potrivit art. 8 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- persoanele din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurari sociale care beneficiază de pensie de urmaş şi de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă;
- personalul de specialitate medico-sanitar din unităţile sanitare, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din instituţiile/autorităţile publice;
- asistenții personali şi asistenţii personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- asistenţii maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- persoanele care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică;
membrii Academiei Române.
Persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar şi care se finanțează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfășurării de activităţi şi operaţiuni specifice pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate până la finalizarea mandatului în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi.
De menționat este ca la ultimul alineat care prevede la excepții persoanele care exercită mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar se numără angajații ai instituților ca ANRE, ANCOM, BNR.
Ce modificări au fost făcute pe ultima sută de metri
Coaliția PSD-PNL a făcut o concesie magistraților și au introdus o modificare în proiectul de lege discutat și asumat cu oficialii europeni, modificare care instituie o perioadă de grație de cinci ani pentru pensionarii speciali.
Astfel, procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate.
O altă modificare față de varianta asumată și anunțată prevede o impozitarea cu doar 15% a pensiilor speciale mai mari de 4.000 de lei net și nu 30% așa cum anunțaseră inițial.