S-a aruncat în Olt, în prima zi a anului. Trupul neînsuflețit al bărbatului, scos de pompieri 

Data:

Share post:

Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 69 de ani a fost găsit, în dimineața de Anul Nou, în râul Olt, în Barajul Nord din apropiere de Râmnicu Vâlcea.

Potrivit polițiștilor, bărbatul s-ar fi aruncat în râu. Oamenii legii au deschis o anchetă, în acest caz.

„La data de 1 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-ar fi aruncat în râul Olt de pe Barajul Nord.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti, pompieri, precum şi un echipaj medical care l-au transportat la spital, unde din păcate, a fost constatat decesul persoanei în cauză.

Este vorba de un bărbat de 69 de ani, din localitatea Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, transmite IPJ Vâlcea.

Articole similare

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...

Băiat de 14 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o fată de 13 ani. Este acuzat şi de pornografie infantilă

Un adolescent de 14 ani din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv după ce a violat o fată...

Maşină înfiptă într-un bloc, la beţie, de un şofer fără permis

O maşină condusă de un şofer băut a intrat în zidul unui bloc de locuinţe din Deva. Şoferul,...

Adolescent condamnat după ce şi-a ucis cu sălbăticie străbunica

Un adolescent în vârstă de 17 ani își va petrece următorii nouă ani într-un centru de detenție după...