Directorul general al TAROM a demisionat din funcție

Data:

Share post:

Directorul general al TAROM, Bogdan Popescu, a demisionat, potrivit unor surse citate de G4Media. Acesta a transmis un mesaj pe un grup intern al angajaților companiei, iar demisia sa ar fi fost deja aprobată în Consiliul de Administrație.

„În ceea ce mă privește, sunt bucuros că am putut contribui la ceea ce speram cu toții că este punctul de inflexiune de care Tarom are nevoie în procesul de redresare și, în perfect sincron cu echipa de conducere, am decis să las la latitudinea Consiliului de Administrație numirea la începutul de anul viitor a unui nou director general, care să continue proiectele începute și să conducă compania în noua perioadă a redresării și restructurării”, le-a scris Popescu angajaților companiei, conform surselor G4Media.

Conform Agerpres, Bogdan Popescu a fost plecat săptămâna trecută la Bruxelles, pentru a discuta despre modificarea planului de restructurare şi aprobarea ajutorului de stat.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi-a exprimat, săptămâna trecută, în Parlament, încrederea în Bogdan Popescu că va reuşi să repună „pe picioare” compania şi a spus că „în 2024 vor fi semne pozitive economic în ceea ce priveşte TAROM”.

Întrebat în ce etapă sunt discuţiile de la Comisia Europeană în privinţa planului de restructurare a TAROM, Sorin Grindeanu a răspuns: „Analizează cei de la cei de la comisie”.

„Avem un nou manager, aşa cum ştiţi. Eu am încredere mare în dânsul şi sper să reuşească în sfârşit să repună pe picioare (compania – n. r). Cred că am spus din urmă cu doi ani un lucru legat de TAROM: faptul că e nevoie de un manager care să aibă curaj, pentru că susţinere din partea ministerului va primi. Să ştiţi că domnul director actual dă dovadă de curaj şi eu spun că în 2024 vor fi semne pozitive economic în ceea ce priveşte TAROM”, a susţinut şeful de la Transporturi, la ieşirea de la dezbaterile pe proiectul de buget pe 2024 al ministerului, din comisiile de specialitate, reunite.

Bogdan Popescu era director din octombrie

Bogdan Popescu fusese numit, în octombrie 2023, în funcţia de director general al TAROM.

Acesta este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al programului EMBA Asebuss. El are o experienţă de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, Metro şi Microsoft. De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al
Avioane Craiova, relatează Agerpres.

Articole similare

Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele

Prezentul este marcat de două mari războaie, care ar putea duce la un conflict de amploare în lume....

Luptă strânsă la Primăria Sectorului 1. Armand, Tuță și Tudorache, în fruntea sondajelor

După prima săptămână a campaniei electorale, competiția pentru Primăria Sectorului 1 este extrem de intensă, cu trei candidați...

Orban a venit la Târgu-Jiu. Forța Dreptei Gorj are un nou lider

Robert Ștefan Chițu, medic epidemiolog, este noul președinte al partidului  Forța Dreptei Gorj, luându-i locul consilierului județean Gheorghe...

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...