Meteorologii anunţă ger în mai multe zone ale ţării. A fost emis şi un cod galben de vânt

Data:

Share post:

Meteorologii anunţă că vremea va fi geroasă, până joi dimineaţă, în nordul, estul şi centrul ţării, iar temperaturile minime vor coborî chiar la -21 de grade, în estul Transilvaniei. Totodată, a fost emis Cod galben privind intensificări ale vântului, în sudul Moldovei, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ger, valabilă de marţi, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră.

Astfel, vremea va fi rece în toată ţara, geroasă în noaptea de marţi spre miercuri îndeosebi în nord, centru şi est (minime termice de până la -21…-20 de grade în estul Transilvaniei), iar în noaptea de miercuri spre joi mai ales în est şi centru (minime termice de până la -16…-15 grade în estul Transilvaniei).

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului valabilă marţi, între orele 10.00 şi 23.00, în sudul Moldovei, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei.

”În intervalul menţionat, în sudul Moldovei, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h şi vor fi perioade în care acesta va fi asociat cu ninsori slabe”, a arătat ANM.

Pe litoral vântul va continua să prezinte unele intensificări şi în noaptea de marţi spre miercuri.

Vreme rece şi în capitală

În zona municipiului Bucureşti, până miercuri, la ora 8.00, vremea va fi rece, astfel că temperatura maximă va fi de -3…-2 grade, iar cea minimă de -7…-6 grade. Vor fi înnorări mai ales în prima parte a zilei când, trecător va ninge slab, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat (temporar cu rafale de 40…45 km/h), amplificând senzaţia de frig.

De miercuri dimineaţă, până joi, la ora 10.00, vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -8…-5 grade.

Articole similare

Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele

Prezentul este marcat de două mari războaie, care ar putea duce la un conflict de amploare în lume....

Luptă strânsă la Primăria Sectorului 1. Armand, Tuță și Tudorache, în fruntea sondajelor

După prima săptămână a campaniei electorale, competiția pentru Primăria Sectorului 1 este extrem de intensă, cu trei candidați...

Orban a venit la Târgu-Jiu. Forța Dreptei Gorj are un nou lider

Robert Ștefan Chițu, medic epidemiolog, este noul președinte al partidului  Forța Dreptei Gorj, luându-i locul consilierului județean Gheorghe...

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...