Scandal într-un cartier din Slatina. Trei tineri au fost săltaţi de poliţie

Data:

Share post:

Trei tineri au fost săltaţi, marţi seara, de poliţiştii din Slatina după ce ar fi fost implicaţi într-un scandal pe stradă, în zona cartierului Steaua.

Potrivit poliţiştilor, în scandal ar fi fost implicate mai multe persoane.

După audiere, oamenii legii vor dispune măsurile legale.

„În zona Steaua mai mulți tineri s-ar fi agresat reciproc. Trei au fost conduși la Poliția municipiului Slatina pentru audieri, iar polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale”, transmite IPJ Olt.

Cu o seară înainte, un bărbat din Slatina a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost accidentat după ce a încercat să traverseze strada prin loc neregulamentar. Șoferul se afla sub influența drogurilor.

La data de 4 septembrie, în jurul orei 17:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, ar fi acroșat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din aceeași localitate, care se afla în traversarea neregulamentară a străzii.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

În urma testării cu aparatul etilotest, pentru conducătorul auto rezultatul a fost negativ, iar pentru pieton a rezultat o concentrație alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive, respectiv T1B THC și T1C MDMA.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a prezenței substanțelor în organism.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ Olt.

Articole similare

Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele

Prezentul este marcat de două mari războaie, care ar putea duce la un conflict de amploare în lume....

Luptă strânsă la Primăria Sectorului 1. Armand, Tuță și Tudorache, în fruntea sondajelor

După prima săptămână a campaniei electorale, competiția pentru Primăria Sectorului 1 este extrem de intensă, cu trei candidați...

Orban a venit la Târgu-Jiu. Forța Dreptei Gorj are un nou lider

Robert Ștefan Chițu, medic epidemiolog, este noul președinte al partidului  Forța Dreptei Gorj, luându-i locul consilierului județean Gheorghe...

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...